Miere de albine: povestea unui dulce preistoric
Cu mai mult de 2000 de ani înainte de Hristos, în scrierile sacre care aparțineau unor civilizații precum cea sumeriană, babiloniană, egipteană sau indiană apare consemnată mierea de albine. Consumul de miere de albine este, probabil, chiar mai vechi de atât, având în vedere că albinele au apărut pe Pământ acum mai bine de 80 de milioane de ani.
Îți poți închipui că până să descopere miere din stupurile sălbatice pe care le găseau în peșteri, în trunchiurile de copaci sau ascunse pe sub stânci, singurul dulce pe care îl gustaseră oamenii fuseseră fructele? A fost firesc ca mierea să devină dulcele suprem, semnul trimis de zei cătrei cei de jos, elixirul unei vieți lungi și ferită de boli, ofranda pentru cei de sus.
Civilizațiile care au descoperit miere de albine
Așa cum menționam și la început, mai toate civilizațiile au descoperit miere de albine la un moment dat în istoria lor și au folosit-o în diferite moduri. Babilonienii o foloseau în timpul ceremoniilor religioase, egiptenii o foloseau la îmbălsămarea morților, iar grecii obișnuiau să umple amforele cu miere pentru a conserva carnea.
După ce oamenii colectau mierea dintr-un stup, acesta era mai mult ca sigur distrus. În plus, locurile cu stupi sălbatici ajunseseră să fie bine păzite, având în vedere cât de prețios devenise acest îndulcitor. Probabil egiptenii au fost cei care au început să facă un soi de stupi din trunchiuri de copaci care imitau stupurile roiurilor sălbatice.
Stupul modern pentru miere de albine
Abia la mijlocul secolului al XIX-lea, Lorenzo Langstroth, un american absolvent al Colegiului Yale și pasionat de apicultură a inventat stupul modern, cu ajutorul căruia s-a putut ulterior monitoriza nu doar producția de miere, dar și sănătatea stupului și monitorizarea privind apariția unor anumite boli care ar fi putut dăuna familiilor de albine.
În același timp, acest model de stup le permite albinelor să reumple mereu fagurii vechi cu miere nouă. Producția de miere de albine a crescut în mod semnificativ cu ajutorul invenției apicultorului american Langstroth și chiar și azi, mai mult de jumătate din stupii folosiți la nivel mondial, au la bază invenția lui Langstroth.
Modelul de stupi pe care îi vezi adesea pe câmpurile cu flori de la noi îi aparține francezului Charles Dandant (1817 - 1902). Acesta este un alt pasionat de albine și de apicultură, care a emigrat în America și care a reușit să își facă aici o afacere din pasiunea sa. Vindea celor din jur miere de calitate și lumânări obținute din ceară de albine. Apoi și-a deschis o fabrică, care este și azi deținută de moștenitorii lui. Asta chiar dacă la început nu vorbea o boabă de engleză. A învățat-o singur, citind zilnic ziarul loc cu un dicționar la îndemână.
Azi punem miere de albine în limonade și ceaiuri, în prăjituri sau în sosuri. Vedem mierea pe toate rafturile magazinelor și la orice târg cu producători locali. Pare simplu, deși nu se prouduce atât de ușor. Să o apreciem atunci când o consumăm și să căutăm mereu surse sustenabile din care să o procurăm!