Înnoim, divesificăm și actualizăm mereu lista de vinuri pe care le găsești la noi și suntem la curent cu toate noutățile care apar pe piață din domeniul viticol. Asta pentru că am ales să lucrăm cu specialiști din branșă, oameni pentru care aceste licori sublime nu reprezintă doar o simplă băutură alcoolică, ci o poveste în sine. Avem în portofoliu vinuri multipremiate la concursuri internaționale din Franța, Italia, Moldova sau România, din soiuri diverse, cupajate sau nu, efervescente sau liniștite. Pentru fiecare dintre ele, am ales să îți facem și sugestii de asocieri culinare, astfel încât să te bucuri pe deplin de calitățile acestor băuturi formidabile.
Vinurile sunt produse complexe, care nu înseamnă doar struguri și fermentare, ci un întreg proces în care sunt implicați factorii de mediu (clima, solul, expunerea geografică), terroir-ul așa cum îi spun francezii, și factorul uman, enologul care alege felul în care va vinifica optim un soi de strugure pentru a-i scoate în evidență calitățile. De la momentul recoltării până la timpul în care strugurele stă în contact cu pielița, timpul de fermentare sau de maturare într-un butoi sau tanc de inox - toate aceste detalii fac parte din procesul tehnologic în urma căruia de obțin vinuri de calitate.
Pe etichetele produselor pe care le găsești la noi în ofertă vei vedea denumirea DOC. Ce înseamnă denumire de origine controlată? Băuturile care poartă această denumire au fost obținute din struguri cultivați în podgorii recunoscute oficial de instituții precum Oficiul Național al Denumirilor de Origine a Vinurilor pentru capacitatea lor de a produce băuturi premium, iar procesul tehnologic a fost respectat pe deplin. Experimentează gustul suprem al licorii lui Bachus si cu siguranță vei fi încântat, indiferent de alegere!